SCHIAU, PRESCURE & ASOCIATII
Avocati
 
  • I. Schiau
  • T. Prescure
  • R. Crisan
  • B. Teodorescu
  • G. Oproaia
  • R. Dutia
  • S. Puscariu
  • C. Schiau

Dr. Ioan Schiau - Asociat Coordonator

I. Schiau
     Este fondator al Societatii Civile de Avocati „Schiau, Prescure si Asociatii” si membru al Baroului de Avocati Brasov. Este doctor in drept comercial si conferentiar universitar la Universitatea "Transilvania" din Brasov, unde preda drept comercial si dreptul comertului international.
     Ca avocat, a coordonat si/sau a fost direct implicat in asistenta si consultanta juridica acordata de Societate in proiecte importante de dezvoltare imobiliara sau fuziuni si achizitii corporatiste (M&A); de asemenea, a reprezentat interesele clientilor in litigii interne si internationale complexe, implicand valori insemnate.
     Ca expert al dreptului, a fost implicat in mai multe proiecte internationale, finantate de Comisia Europeana, UNCTAD si Banca Mondiala, privind dreptul comunitar, dreptul comertului international, comertul electronic si insolventa comerciala.
     Ca teoretician al dreptului, este autor si co-autor al unor importante monografii si carti juridice, distinse cu premii nationale, in domeniul dreptului societatilor comerciale, al dreptului comercial si al dreptului insolventei; a publicat sau a comunicat la diverse manifestari stiintifice, nationale si internationale, peste 50 de studii de specialitate.
     Este un reputat arbitru, fiind Presedintele Curtii de Arbitraj Comercial de pe langa CCI Brasov, unde a participat la solutionarea a peste 100 de litigii; este, de asemenea, inscris pe lista arbitrilor Curtii de Arbitraj Comercial International - CCIR precum si pe listele mai multor curti de arbitraj teritoriale; in ultimii ani, a fost, in repetate randuri, desemnat ca arbitru in cauze internationale administrate de Curtea de Arbitraj de pe langa Camera Internationala de Comert de la Paris.
     Este fluent in limba engleza si stapaneste decent limba franceza. Continua sa-si imbunatateasca cunostintele de limba italiana si spaniola.

Dr. Titus Prescure - Asociat Coordonator

T. Prescure
     Este doctor in drept comercial si conferentiar universitar la Universitatea “Transilvania” din Brasov, unde preda drept civil, dreptul international privat, dreptul concurentei si arbitraj comercial.
     A urmat mai multe specializari postuniversitare in drept administrativ, drept comercial si insolventa comerciala si a fost, de-a lungul timpului, judecator, director al Oficiului registrului comertului Brasov si directorul Directiei juridice si de control a Societatii de Investitii Financiare Transilvania S.A. Brasov.
     Este specializat in materia contractelor civile si comerciale, a valorilor mobiliare societare, contencios administrativ si fiscal, dreptul concurentei si materia societatilor comerciale si a registrului comertului.
     Este autorul sau co-autorul unor monografii privind insolventa comerciantilor, regimul juridic al registrului comertului si a publicat cursuri universitare de contracte civile, arbitraj comercial si dreptul concurentei; este autorul a peste 40 de studii de specialitate in materia dreptului civil si comercial precum si in domeniul insolventei comerciale, aparute in prestigioase reviste de specialitate, de circulatie nationala si internationala.
     Este secretar general al Curtii de Arbitraj Comercial de pe langa CCI Brasov.
    

Radu Crisan - Asociat

R. Crisan
     A absolvit cursurile Facultăţii de Drept şi Sociologie a Universităţii Transilvania din Braşov în anul 2002. Şi-a continuat pregătirea profesională prin inscrierea la cursurile de masterat din cadrul Universităţii Europene Drăgan, pe care le-a absolvit în anul 2004, avand titlul de master în ştiinţe juridice. Din aprilie 2014 este doctor in drept al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.
     A publicat, în calitate de autor şi co-autor, mai multe studii şi articole în reviste de specialitate şi este co-autor al unui curs universitar de arbitraj comercial şi al monografiei Arbitrajul comercial - modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor patrimoniale.
     A fost lector universitar la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir (titular al cursului de Drept comunitar), şi cadru didactic asociat la Universitatea Transilvania din Braşov (din 2004); in prezent, este lector titular al cursului de Dreptul afacerilor la Facultatea de Stiinte Economice, programul de masterat Administrarea afacerilor.
     Deţine calitatea de avocat din decembrie 2002, şi este colaborator al Societăţii Civile de Avocaţi Schiau, Prescure, Teodorescu, Crisan de la aceeaşi dată. În anul 2008 a devenit asociat. Este specializat în drept civil, drept comercial şi arbitraj comercial.
    
    

Bogdan Teodorescu - Asociat

B. Teodorescu
     A absolvit cursurile Facultatii de drept a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca in anul 2001. Şi-a continuat pregătirea profesională prin inscrierea la cursurile de Masterat in drept comunitar al afacerilor din cadrul Universitatii "Transilvania" din Brasov, pe care le-a absolvit în anul 2007.
     Detine calitatea de avocat din anul 2002, colaborand cu S.C.A. "Schiau Prescure si Asociatii" din anul 2005.
     În anul 2008 a devenit partener in cadrul societatii, asigurand nu doar reprezentarea si asistenta juridica acordata clientilor societatii in cadrul procedurilor judiciare, ci si consilierea juridica prompta si permananta, absolut necesara pentru buna desfasurare a activitatii oricarui client diligent si responsabil.
     Este specializat in drept comercial (beneficiind de experienta participarii la unele dintre proiectele importante de achizitie la nivelul judeţului Brasov), drept civil, drept administrativ si fiscal.
    
    

Gabriela Oproaia - Colaborator

G. Oproaia
     A promovat examenul de licenta in drept in anul 2002, la Faculatea de Drept din cadrul Universitatii “Transilvania” din Brasov. Detine calitatea de avocat din anul 2011, fiind admisa ca membru in Baroul Brasov, si este avocat colaborator la Societatea Civila de Avocati “Schiau, Prescure si Asociatii” incepand din 2013.
     Este specializat in drept civil, dreptul familiei si drept comercial.
    
    
    
    

Ramona Dutia - Colaborator

R. Dutia
     Absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Europene “Dragan” din Lugoj, licentiata in drept in anul 1999.
     Detine calitatea de avocat din februarie 2008, data la care a fost admisa ca membru in Baroul Brasov si este avocat colaborator la Societatea Civila de Avocati “Schiau, Prescure si Asociatii” incepand cu aceasta data.
    
    
    
    

Sorana Puscariu - Colaborator

S. Puscariu
    
     A absolvit cursurile Facultatii de Drept “Simion Barnutiu” a Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu in anul 2003. Si-a continuat pregatirea profesionala prin inscrierea la cursurile de masterat organizate in cadrul Facultatii de Drept “Simion Barnutiu”, pe care le-a absolvit în 2007 (cu specializarea “Institutii de drept privat român”).
     Detine calitatea de avocat in Baroul Brasov din anul 2006 si colaboreaza cu S.C.A. “Schiau, Prescure si Asociatii” din 2007. Este specializata in drept civil si dreptul familiei.
    
    
    

Carmen Schiau - Asociat Fondator

C. Schiau
    
     Si-a desfasurat activitatea, in principal, ca avocat pledant, specializandu-se in materia dreptului civil, a dreptului familiei si, dupa 1990, in domeniul dreptului comercial, cu deosebire in materia societatilor comerciale.
     Este membru fondator al APADO, Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Omului si este activ implicata in mai multe proiecte sociale privind ocrotirea minorilor si sprijinirea persoanelor lipsite de mijloace de subzistenta, acordand si asistenta juridica aferenta. Cunoaste limba engleza si limba franceza.
     In anul 1995 a infiintat Cabinetul Individual de Avocatura Carmen Schiau iar in anul 2001 a devenit fondator al Societatii Civile de Avocati SCHIAU, PRESCURE SI ASOCIATII.
    
    
Acasa | Despre noi | Avocati | Articole | Cariere | Contact
Copyright © 2010 by Schiau, Prescure & Asociatii. Toate drepturile rezervate
Site realizat de Silver Mirror | http://www.silver-mirror.ro | Hosted by Brahms.ro